Despre interesul superior al copilului, o himeră a sistemului judiciar românesc
Am stat și am mocnit, la foc lent, până să scriu acest articol, în speranța ca voi găsi excepția care să NU întărească regula, de data aceasta. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, văzându-mă nevoită să isc o dezbatere publică sau măcar să îmi exprim sentimentele care mă încearcă după soluțiile pronunțate de instanțele de tutelă în cauzele privind minorii. Și ce este acest interes superior al copilului? Că pare să fie doar o himeră în sistemul nostru național, o iluzie a unui sistem de drept ideal.